Optimizare SEO: 15 tehnici care funcționează cu succes în 2018

by Sergiu Bungărdean
Ultima actualizare: 27 iunie 2018

Subiecte abordate:


Conținutul neperformant

Optimizarea titlului și a URL-ului

CTR-ul organic

Timpul petrecut pe pagină și bounce rate-ul

Introducere:

Da, știu, optimizare SEO nu este neapărat cel mai corect termen, deoarece prin definiție SEO = Search Engine Optimization.

Dar obiectivul meu este să te învăț cum să faci SEO.

Iar dacă tu vei învăța asta din acest articol, cred că amândoi vom fi mulțumiți.

Continuând însă, vreau să-ți explic puțin despre ce e vorba în rândurile de mai jos.

După cum ai observat, articolul este împărțit în 4 capitole mai mari.

Eu voi încerca să îți explic ce să faci cu conținutul neperformant, cum să optimizezi titlul și URL-ul, cum să crești rata de click și ce să faci pentru un time on page mai bun și un bounce rate scăzut.

Fiecare capitol are subcapitole, astfel că informația este bine structurată și ușor de citit și înțeles.

Țin să te anunț că articolul are peste 2000 de cuvinte, deci îți poți face o cafea înainte să te apuci de citit.

Actualizarea sau ștergerea conținutului neperformant

Cred că înainte de a dezbate mai pe larg acest subiect, trebuie să definim ce înseamnă conținut neperformant.

Conținut neperformant = articol care generează foarte puțin trafic organic

Aici, prin puțin se pot înțelege foarte multe.

Tocmai de asta trebuie să definești tu pentru tine ce înseamnă puțin și ce nu, deoarece dacă ai o medie de 500 de vizitatori pentru un articol lunar, iar unul din ele generează doar 30 de vizitatori, îl poți cataloga drept conținut neperformant.

În același timp poți să ai o medie de 50 de vizitatori lunar, de unde implicit reiese faptul că articolele de 30 de vizitatori au un trafic normal.

Pentru asta poți folosi Google Analytics.

După ce știi media de vizitatori, te uiți să vezi care sunt articolele cu mai puțin de X vizualizări și le notezi pe toate într-un tabel.

Segmentare în funcție de vizualizări în Google Analytics.

Odată terminată identificarea articolelor neperformante, rămâne de decis dacă le ștergi complet sau le actualizezi. Știu că uneori poate fi greu să ștergi din articole, însă vei vedea că decizia este una bună.


HubSpot și-a dat seama că dintr-un total de 6000 de articole, cele mai bune 30 generau 46% din lead-uri.

De exemplu, un articol "tip știre", în care vorbești despre un subiect petrecut acum un an, e aproape imposibil de actualizat cu informații noi și relevante, motiv pentru care îți rămâne doar să-l ștergi.

Atenție:

Dacă alegi această variantă, trebuie să redirecționezi vizitatorii spre un articol asemănător sau pe o pagină care să aibă legătură cu subiectul în cauză.

Asta ca să nu pierzi backlink-uri și să oferi o experiență proastă utilizatorilor prin pagini 404.

Dacă însă este vorba despre un articol evergreen sau cu un subiect de actualitate, pe care îl poți îmbunătății, este recomandat să refaci articolul și să te asiguri că este unul de calitate.

În ceea ce privește actualizarea unui articol sunt mai multe de discutat.

Ești gata? Să-ncepem:

Asigură-te că tag-ul H1 conține cuvântul cheie principal

În primul rând, asigură-te că ai un singur tag H1 pe pagină, iar acela conține cuvântul cheie principal. În 99% din cazuri, aici discutăm despre titlul articolului.

Cum să folosești tag-ul H1 în SEO

Folosește și tag-urile H2, H3 sau H4

Pe lângă tag-ul H1, ai nevoie și de H2, H3 sau H4. Acestea din urmă pot fi folosite foarte ușor pentru subtitluri, iar asta te va ajuta și la o mai bună structurare a conținutului.

Inserează în pagină imagini și videoclipuri

Îți recomand de asemenea să folosești și conținut multimedia (imagini, videoclipuri) pentru a face articolul mai interesant și mai ușor de citit.

Poți insera imaginile între paragrafe, acolo unde consideri că se potrivesc, iar la final de articol poți adăuga un video relevant subiectului tău.

Exemplu:

Folosește imagini și videoclipuri în articole

Eu personal am făcut această schimbare cu conținutul multimedia în urmă cu jumătate de an unui site, iar rezultatul a fost o creștere a timpului petrecut pe pagină și o scădere a bounce rate-ului.

Folosirea unor titluri și URL-uri scurte care să conțină cuvântul cheie

Inițial voiam ca titlul și URL-ul să fie două capitole diferite, însă am considerat că acestea se află într-o legătură strânsă și am decis să le unesc.

Totuși, pentru a structura mai bine informația și a o înțelege mai ușor, voi vorbi prima data despre titlu, iar apoi despre URL.

1. Optimizarea titlului

Înainte de a discuta mai pe larg despre titlu și a oferi câteva exemple, vreau să înțelegi că acesta este cel mai important factor SEO On Page.

Prin titlu îi spui utilizatorului și lui Google despre ce e vorba în acel articol. Așadar, trebuie "să te vinzi" în așa fel încât și Google, dar și utilizatorul "să te cumpere".

Cum faci asta? Îți explic mai jos:

Asigură-te că ai cuvântul cheie în titlu, de preferabil la început

Nu e neapărat ca la fiecare articol nou să ai cuvântul cheie primul, însă e recomandat să îl poziționezi cât mai în față. Dacă pentru tine nu e important, de ce ar fi pentru Google?

Plus de asta, e mult mai vizibil pentru utilizator atunci când face o căutare.

Alege un titlu scurt și ușor de înțeles

Transpune toată ideea articolului în câteva cuvinte și alege un titlu genial. Acesta trebuie să atragă utilizatorul, nu să-l facă să se întrebe ce ai vrut să spui mai exact.

Folosește-te de puterea numerelor

Oamenii reacționează foarte bine la numere pentru că le oferă claritate. Aș putea încadra asta și în punctul de mai sus.

E mult mai clar 15 tehnici de optimizare SEO decât Traficul organic poate fi obținut ușor, vezi cum.

De ce? Pentru că în primul caz utilizatorul știe exact ce îi oferi, în timp ce a doua variantă nu spune nimic concret.

Arată că articolul este util și de actualitate

Practic asta căutăm toți, nu? Informații utile și de actualitate.

Titlul acestui articol este Optimizare SEO: 15 tehnici care funcționează cu succes în 2018.

Ce transmit însă, mai exact?

15 tehnici de optimizare SEO = util + care funcționează cu succes în 2018 = actual

2. Optimizarea URL-ului

Un URL "curat" și bine gândit joacă un rol important în întreg procesul de optimizare SEO. Aici însă nu mă voi lungi la fel de mult ca în ceea ce privește titlul, deoarece lucrurile sunt mult mai simple.

Cum să optimizezi URL-ul:

Include cuvântul cheie

Este obligatoriu să incluzi cuvântul cheie în URL și să încerci să îl pui cât mai în față.

Folosește maxim 5 cuvinte

Indiferent de cât de lung este titlul sau cum este structura acestuia, încearcă să folosești maxim 5 cuvinte pentru URL.

Exemplu:

Titlu: Optimizare SEO: 15 tehnici care funcționează cu succes în 2018

URL: /optimizare-seo/


Matthew Barby a analizat 1 milion de pagini web și a ajuns la concluzia că URL-urile sub 60 de caractere tind să obțină poziții mai bune în motoarele de căutare.

Evită URL-urile lungi

Diferența dintre acest punct și cel de mai sus constă în dorința de a utiliza ziua, luna, anul sau categoria în URL.

După cum ai observat în cazul meu, după sergiubungardean.ro, care este domeniul, am doar directorul blog și URL-ul articolului.

Un exemplu de AȘA NU ar fi:

/2018/marketing/optimizare-seo


Audit gratuit SEO

Ai nevoie de un audit SEO gratuit? Completează formularul de mai jos și te voi contacta în cel mai scurt timp posibil.



Îmbunătățirea CTR-ului organic

Cu toate că din punctul meu de vedere este un factor SEO foarte important, am cunoscut mai multe persoane care nu puneau preț atât de mare pe optimizarea CTR-ului.

Așadar, există șansa ca nici tu să nu mă bagi în seamă cu acest subiect, dar asta nu e o problemă.

Ideea este că indiferent de care parte a baricadei ești, tot o să vrei să-ți îmbunătățești CTR-ul organic.

De ce?

Pentru că implicit vei atrage mai multe click-uri, ceea ce înseamnă mai mult trafic.

Așa, hai că te-am convins.

Acum vreau să îți aduci aminte despre un subiect pe care l-am abordat mai sus: optimizarea titlului.

Nu știu dacă ți-ai dat sau nu seama, însă acolo deja am început să lucrăm la optimizarea CTR-ului. Un titlu bine structurat va duce la mai multe click-uri și la mai mult trafic.

Deci, acest capitol va fi puțin mai scurt deoarece știi deja ce ai de făcut.

Dacă vei respecta cele 4 puncte prezentate, adică vei folosi cuvântul cheie, o să alegi un titlu ușor de înțeles, te folosești de puterea numerelor și scoți în evidență faptul că ai un articol util și de actualitate, tot ce rămâne de făcut după aceea este să testezi, să măsori și să optimizezi.

Munca nu este neapărat una complicată, însă necesită răbdare.

Practic, pentru a-ți crește rata de click, trebuie să vii de fiecare data cu o variantă mai bună care să fie și mai interesantă pentru utilizator.

Îți dai seama însă că acest lucru nu este posibil, sau cel puțin este foarte complicat, dar tocmai de asta spuneam că este important să testezi, să măsori și să optimizezi.

Atenție:

În cazul în care după o schimbare observi că ai rezultate mai proaste, nu reveni neapărat la forma inițială.

Obiectivul nostru este să îmbunătățim, corect?

Dacă nu vom face nimic altceva decât să revenim la varianta inițială, practic am pierdut timpul fără vreun progres.

Important este să vii de fiecare dată cu ceva nou, bazându-te pe informațiile anterioare.

Exemplu:

Titlu inițial: Optimizare SEO: 15 tehnici care funcționează cu succes în 2018

Titlu optimizat: Ghid gratuit de optimizare SEO: 15 metode concrete folosite în 2018

Schimbările pot să fie mici, mari, de orice fel. Exemplul dat de mine mai sus este însă unul doar informativ.

Probabil cea mai bună variantă pentru a vedea modul în care optimizez rata de click este să urmărești acest articol în timp și să observi ce modificări îi aduc.

P.S.: Nu, nu am uitat de meta descriere, însă aici nu e totul atât de specific ca și în cazul titlului și ține mai mult de modul de scriere a fiecăruia.

Creșterea timpului petrecut pe pagină și scăderea bounce rate-ului

La fel ca și în cazul optimizării CTR-ului, pentru creșterea timpului petrecut pe pagină și scăderea bounce rate-ului am început să lucrăm încă de la începutul acestui articol.

Mai exact, de când discutăm despre actualizarea conținutului neperformant. Iar aici mă refer la subiectul referitor la imagini și videoclipuri.

Conținutul multimedia îi ajută pe utilizatori să înțeleagă mai bine articolul și pe tine să structurezi mai ușor informația prezentată.

Atenție:

Imaginile și videoclipurile trebuie să fie în plan secund.

Informația prezentată de tine rămâne cea mai prețioasă, astfel că este foarte important să ai articole cât mai bine scrise și cât mai lungi.


Conform unui studiu realizat de SEMRush articolele care au peste 2000 de cuvinte au șanse mai mari să ocupe prima poziție în Google.

Cu toate că oamenii se grăbesc și vor să primească totul pe tavă, în momentul în care abordezi un subiect lasă ideile să curgă natural și scrie atât cât consideri că este necesar.

După cum vezi, în acest articol încerc să explic cât mai bine posibil fiecare pas, asta cu toate că probabil unii ar fi preferat să fiu mai scurt.

Cheia este însă să găsești un balans perfect între calitate și cantitate.

Prezintă informațiile cât mai bine și cât mai clar, dar în același timp încearcă să nu deviezi de la subiect.

Îți spun asta deoarece știu că se poate întâmplă în momentul în care faci ceva cu entuziasm.

În încheierea capitolului, și a articolului de altfel, vreau să mai discutăm despre importanța link-urilor interne, că tot le-am neglijat la subiectul despre conținutul neperformant.

Link-urile interne te ajută pentru problemele legate de bounce rate, asta deoarece îi ajuți pe utilizatori să ajungă și pe alte pagini din site-ul tău.

Cel mai simplu mod de a face asta este să adaugi link-uri interne direct în cadrul articolului.

Poți să faci asta foarte simplu, iar în momentul în care ai un site nișat e destul de ușor să găsești și alte pagini relevante către care să trimiți link.

Folosirea link-urilor interne în optimizarea SEO

O altă variantă recomandată de mine sunt articolele asemănătoare.

În momentul în care cauți informații despre un anumit subiect există șanse mari să fii interesat și de ceva asemănător. Aici te poți folosi și de imagini și poți face un design atrăgător.

Totuși, criteriul principal pentru a avea un time on page ridicat și un bounce rate scăzut rămâne calitatea.

Dacă articolul scris de tine este unul prost sau slab calitativ, indiferent de câte imagini sau videoclipuri o să adaugi utilizatorul nu o să rămână pe pagină.

Și cu siguranță nici nu va accesa altă pagină.

- 4.8 (43 voturi - rating calculat automat)



Alte articole despre SEO

Ce înseamnă SEO? Ghid pentru începători